text.skipToContent text.skipToNavigation
background-image

Soroc de viata si soroc de moarte von Remarque, Erich Maria (eBook)

  • Verlag: Polirom
eBook (ePUB)
7,55 €
inkl. gesetzl. MwSt.
Sofort per Download lieferbar

Online verfügbar

Soroc de viata si soroc de moarte

Dupa doi ani petrecuti pe frontul din Rusia, tânarul soldat german Ernst Graeber primeste o nesperata permisie de trei saptamâni si se întoarce în orasul natal. Dar, la sosire, da cu ochii de o priveliste înfioratoare: tot orasul e distrus de bombardamentele trupelor aliate. Cautându-si parintii, despre care nimeni nu stie daca mai sunt sau nu în viata, Ernst o întâlneste pe Elisabeth si, în mijlocul ruinelor, între cei doi se înfiripa o minunata poveste de iubire. Fericirea lor este însa de scurta durata, fiindca el trebuie sa se întoarca pe front, iar revelatia ororilor pe care le-a comis împins de o propaganda mincinoasa nu-i da pace.

Produktinformationen

    Format: ePUB
    Kopierschutz: AdobeDRM
    Seitenzahl: 321
    Sprache: Rumänisch
    ISBN: 9789734670482
    Verlag: Polirom
Weiterlesen weniger lesen

Soroc de viata si soroc de moarte

Capitolul I

Moartea mirosea altfel în Rusia decât în Africa. În Africa, sub crâncenul bombardament englez, cadavrele dintre linii zacusera adesea multa vreme neîngropate; dar soarele lucrase repede. Noaptea, mirosul venea împreuna cu vântul, dulceag, înecacios si apasator - gazele umflau trupurile, facându-le sa se înalte halucinant în lumina stelelor exotice, ca si cum tacuti, fara speranta, mortii ar mai fi încercat o data sa lupte, fiecare pentru sine. Însa chiar de a doua zi, nespus de obositi, începeau sa se chirceasca, sa se lipeasca mai tare de pamânt, de parca ar fi vrut sa se afunde în glie. Si când, dupa o vreme, puteau fi ridicati, unii erau usori de tot si vesteji; iar din cei gasiti dupa mai multe saptamâni ramasesera aproape numai schelete, ce clampaneau slobod în uniformele devenite deodata prea largi. Era o moarte uscata - în nisip, soare si vânt. În Rusia moartea era naclaioasa si duhnea.

Ploua de zile întregi, necurmat. Zapada se topea. Cu o luna înainte fusese cu doi metri mai înalta. Satul distrus, care la început paruse doar o îngramadire de acoperisuri carbonizate, crescuse în fiecare noapte, pe tacute, cu câte o bucata, din zapada tot mai joasa. Se ivira pervazurile ferestrelor, dupa câteva nopti boltile usilor, apoi treptele care duceau în neaua flescaita.

Zapada se topea si din ea începura sa apara cadavrele. Cadavre vechi. Satul fusese de mai multe ori câmp de lupta - în noiembrie, în decembrie, în ianuarie si, acum, în aprilie. A fost cucerit si parasit, recucerit si iar parasit; apoi au venit viscolele care, în câteva ceasuri, au troienit mortii, uneori atât de adânc, ca sanitarii nu mai izbuteau sa gaseasca pe multi dintre ei - iar mai târziu, aproape fiecare zi a zvârlit un nou strat de zapada peste satul pustiit, la fel cum surorile la spital astern cearsaful peste un pat însângerat.

Mai întâi au iesit la iveala mortii din ianuarie. Zacusera sub stratul de deasupra si au aparut în primele zile din aprilie, putin dupa ce zapada începuse sa se împutineze. Aveau trupuri congelate si chipuri de ceara cenusie. Erau ca niste scânduri - si asa au si fost îngropati. Pe un deal dindaratul satului, unde nametii nu se înaltau prea mult, zapada a fost data la o parte cu lopetile, iar târnacoapele au muscat pamântul înghetat. A fost o munca istovitoare.

Armele celor cazuti în ianuarie au fost gasite lânga mortii din decembrie. Pustile si grenadele de mâna alunecasera mai jos decât trupurile; uneori chiar si castile de fier. De pe cadavrele acestea era mai usor sa se desprinda placutele de identitate, ascunse sub uniforme; zapada topita muiase postavul. Apa umplea gurile deschise, ca si cum mortii ar fi fost niste înecati. Unora li se dezghetasera si câteva membre. Când erau transportati, trupul ramânea tot teapan; însa un brat aluneca în jos si se balabanea, schitând parca un salut groaznic de indiferent si aproape indecent. Tuturora, de cum erau întinsi la soare, li se dezghetau mai întâi ochii; atunci luciul sticlos din ei pierea si pupilele deveneau spongioase. Gheata se topea si apa picura încet din orbite - de parca mortii ar fi început sa plânga.

Deodata se lasa din nou ger; înghetul tinu câteva zile. Zapada prinse coaja si se facu bocna. Acum nu se mai împutina. Apoi însa porni sa sufle iarasi un vânt molatic, apasator.

La început, în albul flescait nu se vazu decât o pata cenusie. Dupa un ceas aparu o mâna ce se înalta crispata.

- Uite înca unul, zise Sauer.

- Unde? întreba Immermann.

- Colo, în fata bisericii. Sa încercam sa-l scoatem?

- La ce bun? O sa faca vântul treaba asta si fara noi. Zapada de-acolo e înca de cel putin un metru, doi. Afurisitul asta de sat e asezat mai la vale decât toate celelalte dimprejur. Sau tii cu tot dinadinsul sa mai iei în cizme o portie de apa rece ca gheata?

- Asta în nici un caz, riposta Sau

Weiterlesen weniger lesen

Kundenbewertungen